Banu’ e, ba nu e

Criza asta economica, imaginara, controlata sau oricum ar fi, ne-a cam adus pe majoritatea in criza… de nervi. Asta stim cu totii.

Vine Craciunul! In aproximativ 2 saptamani va trebui sa avem deja toate cumparaturile facute, cadourile pentru mama, tata, pisica, porumbel si mai stiu eu cine, vor fi deja teoretic pregatite. In ciuda atator reduceri si promotii, noi tot n-avem bani indeajuns pentru satisfacerea cerintelor anilor precedenti. Vine Revelionul. Chiloti rosii, 50-100 RON  in buzunar, ne mai mentionand cheltuielile cu petrecerea in sine. Cu toate astea, facem pe dracu-n patru sa ne atingem standardele anuale tipice acestei perioade, chiar daca dupa aceea ramanem cu portofelele ceva mai rahitice.

Intrebarea este de unde si pentru ce arunca ai nostri politicieni cu atatia bani incolo si incoace, facand atata risipa, batandu-si joc pe fata de neajutoratii oameni de rand. Suntem in criza economica, nu sunt bani pentru plata ratelor, pentru taxele impuse de stat si nu in ultimul rand pentru supravietuire fizica, insa ai nostri conducatori de stat se duc prin sate si orase sa imparta pui congelat STRICT pentru alegeri, le platesc transport in Bucuresti, angajeaza celebritati si legende vii ale Romaniei pentru prezenta la dezbateri ca sa influenteze  omul de rand sa spuna “Uite, ma, daca pana si Maia M. sau Ilie N. voteaza cu ăsta, e de bine!”. Dupa alegeri uita ca oamenii aceia carora s-au chinuit sa le obtina coturile au contat vreodata. Mi-e scarba.

Pe principiul “Alti bani, alta distractie!” doresc tuturor, incluzandu-ma si pe mine, ca distractia de care va bucurati obligat-fortat in fiecare an sa fie una asa cum ar trebui sa fie si situatia financiara sa nu mai stea macar acum la baza starii interioare… La urma urmei, cine tine la cineva, doreste doar timp petrecut aproape de persoana respectiva si nu chestioare ambalate cu fundita.

Nemaiiubire

nu mai iubesc pe nimeni.

sub cerul tuturor, batrani si tineri,

in bratele carui gand sa te mai ascunzi

cand plang atatia ochi flamanzi

odata cu tine?

nu mai iubesc pe nimeni

cand totu-i trecator

si pana si sperantele mor

lasand in urma un dor

ce nu-mi va mai apartine.

nu mai iubesc pe nimeni

caci iubirea s-a nascut din pacat si durere

crescuta-n lacrimi si stinsa prin ele

da nastere atator ganduri rele.

nu mai iubesc pe nimeni

intr-o lume distorsionata de temeri

si oameni ce nasc doar purcederi

din viata altor oameni care i-au iubit.

nu mai iubesc nimic.

Noiembrie III

Statea cu pixul in mana in coltul camerei obscure, luminata doar de cateva veioze de seara. Ii placea in general atmosfera calda, intima, in care nu putea patrunde lume. Era o zi speciala. Speciala se gasea prin multitudinea de ganduri si emotii, de amintiri, temeri si cugetari. Devenise demult o traditie a sinelui ca in seara aia, an de an, sa isi desfasoare sentimentele intr-un cadru restrans la o singura persoana, la propria persoana.

Se mai uita fugitiv pe fereastra fara niciun scop. Perdeaua imbatranise. In seara aceea, perdeaua era de-o varsta cu el. Nu stia de unde sa inceapa. Degetele ii tremurau in valtoarea de idei, dar era prea mult haos, atat de mult incat nu iesea nimic. Gamele minore armonizate de pian i se invarteau pe la auz si un fior ii trece din lobul urechii catre coloana vertebrala, sfarsindu-i ochii intr-o stransoare dureroasa si umeda. Toracele incepe sa-l doara deranjant, probabil din cauza atator dati in care a indesat in piept toata amaraciunea si multitudinea de necazuri. Acum efectiv il doare. Casa pe care si-a achizitionat-o cu atata patos e goala si tot asteapta de ceva timp un zambet. Si-a dorit-o indeajuns de mult incat sa nu se poata intr-adevar bucura de ea.

Se gandeste la parintii lui. De ce ?… De ce au insistat sa-l aduca pe lume in ziua asta? Se plictiseau? Oricum il renegasera de ceva ori ca apoi sa isi ceara iertare, lucru inutil de altfel din moment ce il repeta si in ziua de azi. Prieteni…capitolul cu acest nume poarta un sens sarcastic dur. A avut mereu pe cineva, alaturi de care sa bea si care sa-i zica o vorba buna la greu, insa niciunul dintre “prietenii” lui nu izbutisera sa ii stea prea mult prin preajma. Poate era vina lui, dar mai probabil superficialitatea sa e mai scazuta decat a celorlalti. A vrut intotdeauna mai mult de la sine insusi, pretinzand si de la ceilalti acelasi lucru. Dar nu. A fost intr-un fel sau altul mereu singur.

Plange. Dupa atatia ani in care nu si-a permis luxul acesta, acum plange. Isi tine palmele pe chip ca un copil cu parul dezordonat in coltul strazii pustii si picaturi sarate i se preling pe maini formand in scurt timp mici parauri ce se scurg in cascade.

E noimebrie. Asa e de fiecare data, frig, vant, noapte si riduri pe fruntea sa. La multi ani.

Credinta? Smerenie? Macar de s-ar intampla!

Ma intreb de multe ori care este scopul meu, care e motivul meu, adevarul etc. Ma intreb de multe ori lucruri stupide carora nu le voi gasi niciodata un raspuns cert sau macar un raspuns. Astept in continuare ca dreptatea sa ne lege gandurile corect, intr-un final, sper in continuare ca cineva apoi inca cineva, apoi inca cineva, apoi toata omenirea va realiza anumite cusururi carora sa le si puna aplicare o rezolvare.

Tot citesc statusuri pe Y!M ca “In fata lui Dumnezeu suntem toti egali” sau “Dragostea e menita sa ne faca mai buni” ori fel si fel de prostii de genul, pe care, daca le-ar fi scris cineva mai in masura decat niste ipocriti, nu le-as fi judecat. Dar, asa, imi permit! Mi se pare absurd si aproape imoral sa faci pe Sfantul inca-Neproclamat in conditiile in care discriminezi, judeci pe nedrept, judeci dupa aparente, nu ierti, iti bati joc s.a.m.d. “Dumnezeu spune…”, dar tu faci?! De exemplu o tipa merge saptamanal la biserica, se roaga, pupa cruci si ce-o mai face, se considera o catolica smerita, insa inafara grupului crestin infatuarea, grosolania si nesimtirea sunt in floare. Cum sa nu deranjeze asa ceva? Oare chiar sunt eu nebuna? Or fi oamenii de acest tip prefacuti sau doar incapabili psihic?

Stiu ca probabil sunt rea si judec aspru si eu fiind imperfecta, ca toti restul, dar evit pe cat posibil nedreptatea pe principiul karmei sau…a constiintei(s-o numim asa). Ma rog. Inutil.

Oameni

Singuri merg pe drumurile pustii,

curgand in urma, pe pietre plumburii,

vestede frunze din sufletul lor

si lacrimi ce acum nu ii mai dor.

Inainte mergeau spre o lumina-n intuneric,

nestiind cat de departe se afla

sau ca urma sa devina un stress coleric.

Voiau doar sa atinga esenta unui zambet perfect

sa se poata scurge intr-un final efect

al tuturor asteptarilor si eforturilor de-a reusi.

Viata, ca un incurcat si complex labirint

Si toate sufletele noi spre ideal tind

cu exces de zel si speranta in glas,

cu aceeasi perseverenta de-a scapa din orice impas.

Profunzi , dar superficiali, visatori si ireali,

Sfarsesc cu privirea stinsa in trupuri de vasali

irosind emotii si fortand pasi artificiali,

sperand in ultima rasuflare

ca vor gasi o raza de lumina si vor face o schimbare.

Daca astia-s cei mai buni, atunci ce mai ramane?

Cadru spatio-temporal : in autobuz la 8 dimineata. Atmosfera : nu prea complexa avand in vedere ca sunt cu muzica in lumea mea.

De-a lungul bulevardului Unirii, se pierd frunze degerate in boarea unui Bucuresti mult prea agitat. Angajatii de la ROSAL isi fac, bineinteles, treaba aproximativ inutila pentru ca in scurt timp compatriotii lor sa le dea din nou de munca prin aruncarea de gunoaie si ambalaje pe jos. Unul insa imi atrage atentia; activitatea lui este una mai…deosebita. In loc sa mature, sa stranga zambitorul jeg sau orice altceva asemenea, el scrijeleste un afis electoral verde pe un stalp. De ce ar face asta? Are vreun interes? Sau…i-a spus cineva sa faca asta? Nu termina sa ia afisul bine, se axeaza in mod special pe zona scrisa si pe fata celui implicat in afis, apoi pleaca mai departe. Nu e nicio problema. Incerc sa ignor si…sa astept in continuare statia mea.

Mai tarziu putin, descopar, stand in statie la intoarcere, cum un grup de barbati vreo 4 la numar plus un bo$$ cu palton negru isi fac loc pe spatiul verde din mijlocul strazii unde se afla un panou cu afise electorale. Ceea ce fac este sa le  acopere pe ale domnului Oprescu prin aplicarea peste a celor…portocalii sau negre pe care scrie “Traiti bine?”.

La Agronomie, veti afla in curand ca domnul Geoana a avut astazi spirit ecologic. Le-a dat studentilor sepci ale campaniei sale si au mers la cules de frunze impreuna. Da, frunze, obiecte strict naturale, integral& rapid biodegradabile. A iesit cu acestia, a facut cateva poze cu un deget ridicat(thumbs up! nu altceva…) si va circula acum vestea ca in sacii plini de frunze era probabil gunoi menajer strans de dumnealui, cot la cot cu studentii voluntari.

Nu, nu prea cred ca traim bine daca am ajuns in halul asta murdar. Politicieni romani?!  Am mentionat “romani” ca sa nu spun “pseudo”.

Noiembrie II

Ma urc in autobuz. Mp3Playerul imi zambeste afectiv si imi imbratiseaza urechile cu cele doua casti care imi mangaie acum gandurile. Frigul mi-a patruns in fiecare clipire, mainile s-au unit demult pentru un schimb cinstit de caldura. Acestea sunt momentele care ma fac sa zambesc cand intru in autobuzul transportului in comun.

Ma uit pierduta pe fereastra, anticipand involuntar fiecare vers ce-mi e cantat auzului si astept trecerea timpului pentru a ajunge in locul acela cald si primitor pe care nimeni nu il mai stie. Vad insa, prin geamul patat de ploi si degete murdare, o femeie la vreo 60 de ani,  imbracata cu un pulovar,o vesta, o fusta pana dupa genunchi si niste sosete. Sta in picioare cu niste flori de camp in mana si legume jos pe o panza. Nu stiu daca mai simte frigul, caci tenul ei palid nici nu s-a inrosit. Dar staruie. Ramane acolo sperand ca ii va mai cumpara cineva marfa, poate chiar sa stranga bani pentru a-i pune deoparte de Craciun. E singura. Sta acolo pentru ca nu are pe nimeni, nu pentru ca e maritata sau ca va muri cu dragostea aceea pe care a tanjit-o in vremea tinerelor sperante, nu. Sta pentru ca pensia nu ii ajunge sa se intretina si pentru ca frigul i-a devenit intre timp un avantaj pentru pastrarea legumelor proaspete.

O femeie cu un copilas in marsupiul atasat trece pe langa batrana, ii arunca o privire si merge mai departe grabind pasii. De ce?!

Autobuzul pleaca. Batrana la care m-am uitat aproximativ un minut incepe sa dispara din peisajul meu vizual, dar ramane in picioare atat in frig cat si in mintea mea.

De ce ?!

Noiembrie I

Anotimpul care isi farama inima in milioane de particele firave aramii e intors printre noi de ceva vreme. Mergeam aseara pe vechiul drum, ratacind frunze incolo si-ncoace. Era o liniste incantatoare sub un cer care-si lasase treaba cu luminatul pe seama felinarelor singuratice.

Drumul imi soptea sa nu plec, parca ma tragea inapoi. Era drumul copilariei mele, drumul pe care s-au pierdut atatea ganduri la intoarcerea sau plecarea de acasa…drumul tuturor destinatiilor mele de odata. Acele blocuri gri, candva goale si straine, realizam ca sunt mai calduroase si primitoare ca nicaieri. Am indraznit sa arunc o privire catre ocolitura din dreapta. Un fior rece se opri la glandele lacrimale si imi grabi pasii. Acolo se afla cea mai dura amintire din arhiva memoriei mele; pe cat de dura, pe atat de mangaietoare. Frunzele caramizii, in tristetea lor, ma rugau sa raman, sa le mai spun o poveste din viitorul pe care nu aveau sa il mai traiasca. Se impleticeau in picioarele mele sperand ca mi se va face mila sa le calc, dar, pe cel mai linistit cantec de leagan, le ignoram sau cel putin asa dadeam de inteles.

Imi era greu sa merg si aveam impresia ca nu ma misc prea mult din loc, cand defapt membrele mele inferioare aproape ca o rupeau in fuga. Fugeam de langa trecut. Subconstientul meu voia sa ma protejeze de stagnarea in timp. Intoarcerea acasa avea sa constituie din nou o noapte incarcata, lipsita de somn si de vise.

Nedenumit cliseu dragut.

Iarna.

EL: Cand ajungi, ca am inghetat ?

Ea: Mai am un pic… Iarta-ma ca intarzii, dar nu sunt eu de vina.

EL:Oof… Mi-e dor de tine ! Nu te-am vazut parca de o luna. Si nu rade, vorbesc serios.

Ea: Hmm… Hai ca ajung acum…

EL:Ce e ? Ce e cu tonul asta sinistru? S-a intamplat ceva?

Ea: Mnu… Trebuie doar sa vorbim ca sa intelegi mai bine…

EL:Ma sperii! Ce s-a intamplat ?!?

Ea: Las-o moarta, serios. Vorbim cand ajung. Mai am 5 minute.

EL:Dar spune-mi macar despre ce e vorba ca sa imi mai potolesti putin emotiile, curiozitatea, orice!

Ea: Mi-e…ciudat sa iti spun, mai ales prin telefon… Oricum, nu cred ca te va afecta prea tare…

EL:Hai te rog, spune-mi odata si vad eu dupa aceea daca ma afecteaza !…

Ea: Chestia e ca… vezi tu… Offf… Mi-e greu!

EL:De cate ori mai trebuie sa te rog ca s-o spui ? Chiar ma sperii rau.

Ea: Pai e destul de complicat… Vezi tu, te iubesc !!

EL:Super intamplare. Ma pusesei rau de tot pe ace !

Ea: Ei bine, tot accident se numeste. Sunt victima.

EL:Si eu te iubesc, obraznicatura! Vino mai repede ca fac turturi la nas.

Haotic

Uneori imi doresc sa pot iesi din ambianta asta absolut haotica, sa plec, sa ies, sa evadez in propria-mi creatie. Ceea ce ne-a fost dat, ni s-a luat inapoi. Ceea ce am vrut sa oferim ne-a fost refuzat. Nimeni si nimic nu poate opri existenta balantei cu inclinatie nedefinita pentru ca probabil aceasta ori e prea slaba si nu reuseste sa tina greutatile, talerele atingand pamantul, ori greutatile defapt nu exista fiind decat niste utopii, astfel obiectul ramanand in total repaus.

Suntem niste adieri ale trecutului, fiecare suflet tanjeste dupa mai departe, insa adierile, in slabiciunea lor, nu ajung departe… Suntem ochii ce se straduiesc a nu lacrima intreaga viata, dar sfarsesc prin a inmuia obraji in tristete sau furie. Suntem cei ce aclama venirea mantuirii ca apoi s-o denigreze. Suntem noi… Suntem aceia care tanjesc dupa dragostea adevarata, fara a deschide indeajuns de mult inima si mintea spre a o cauta si nu a o astepta.

Nimic?! Niciodata sa nu spui ca n-ai nimic. Intotdeauna ai ceva. Fie ca ai suparari apasatoare, fie ca ai un zambet care te poarta mai departe, fie ca te ai doar pe tine si tot ai ceva. Tot avem ceva…

Mânie… Energia ce vrea sa ţâşneasca din rădăcinile existenţei mele pentru a definitiva presiunea gândurilor, sângerândul psihic.