Parca nu am mai scris de o vesnicie… S-au intamplat atatea lucruri de ultima data cand am notat cate ceva pe aici, incat senzatia este ca a trecut un an. As putea chiar spune ca am imbatranit, dar nu in sensul frecvent utilizat, ci referindu-ma la incarcarea experientei, imbogatirea spirituala strict.
Pentru a 999-a oara, imi este demonstrat ca o dorinta arzatoare sau, dupa caz, unica dorinta este intotdeauna greu de realizat. Dificultatea, cred eu, este direct proportionala cu nerabdarea implinirii, lucru de altfel destul de enervant. Intre timp, multi mi-au aratat cat de limitati sunt, oricat am incercat sa caut o portita deschisa, ascunsa, de orice fel, care sa contrarieze incapacitatea ratiunii lor de a trece pragul. Dezamagitor? Probabil, dar nu ceva personal, ci mai mult general pentru ca imi doresc de fiecare data sa identific oameni in adevaratul sens al cuvantului. Da, paradoxal poate sunt chiar rare specimenele umane si se pare ca cineva sau ceva insista sa imi dea raspunsuri negative.
DAR! acestea sunt suturile menite sa ma propulseze mult inainte. Problema este ca pana te inveti cu suturile acestea, cazi, te rostogolesti prin praf si abia apoi te ridici. La salturile mari nu poti ateriza din prima cu genunchii indoiti. Ma bucur ca am trecut cu bine prin incercari dificile, sunt multumita de faptul ca nu am trecut cu ochii inchisi peste acest drum anevoios si ca am reusit sa ma simt bine si sa imi procur pozitivism in stil alchimic.
Foarte important este sa nu uitam lucrurile aparent marunte, cum ar fi sa spunem cu sinceritate “Multumesc!” sau cum sa oferim un zambet, chiar daca noi nu il avem nici pentru sine. Creandu-l altora, cresc considerabil sansele sa ni-l creeze si altii noua! :)
Ultimul paragraf imi aminteste ca tocmai am terminat “Picnic la marginea drumului”. In romanul asta (scurt, ce-i drept) unul din personaje realizeaza, intr-un moment dificil si deloc placut, ca fericirea lui depinde de a tuturor celor din jur, chiar daca ii injura, ii dispretuieste si ii acuza ca l-au transformat intr-o masinarie.
Cat despre dorintele arzatoare… Sunt oameni care abandoneaza rapid si oameni care cauta si se chinuie sa le realizeze. Uneori si astia din urma uita de ele sau le gonesc, ca apoi sa le fie iar trezite, alimentate si sfasiate. Si totusi reusesc sa gaseasca energia sa incerce in continuare.
Asta e o dovada de vitalitate — capacitatea de a-ti reveni. Congrats for that :) .
Apreciez! :)