[ 1 Aprilie 2010 ->http://tsutsu630.wordpress.com/2010/04/01/declaratie-de-dragoste/ ]
In primul rand, pornind de la premisa ca orice lucru are niste radacini, nimic nu poate exista fara cauza si scop.
In al doilea rand, dragostea, generic vorbind, este zambetul inimii.
Acum, perspectivele pe care le voi pune in opozitie sunt urmatoarele: dragostea, sentiment inexplicabil, intens si coplesitor SAU energie necesara, logica (ce are o cauza definita).
De-a lungul vietii, oamenii interactioneaza cu o gama larga de emotii si se lasa influentati de foarte multi factori externi. Acel lucru pentru care lupta este sa gaseasca circumstantele cele mai bune pentru a se simti bine, pentru a se simti indragiti, tinzand catre indestularea prin iubire.
Eu nu sunt de acord cu ideea ca dragostea propriu-zisa este acea intalnire incomensurabila dintre doua suflete care genereaza niste emotii fara logica. Daca totul are o logica, de ce nu si iubirea? Este logic sa fie logica. De undeva porneste, fie ca e vorba de o conexiune interumana deosebita, fie ca sunt pur si simplu suflete pereche.
Pe aceasta tema am primit multe contraziceri si aprecieri ale mentalitatii mele cum ca ar fi foarte gresit modul meu de a privi lucrul acesta. Doar pentru ca insist sa imi explic fiecare senzatie pe care o am si sa ii gasesc sensul, nu inseamna ca beneficiez de incapacitatea de a iubi. Diferenta este ca unii prefera sa manance viata facand o prajitura de sentimente presarate cu ratiune, iar altii prefera ratiunea la rece, asortata cu salata de emotii.
“Dragostea adevarata este o limba pe care surzii o pot auzi si orbii o pot vedea.” – Gabriel Garcia Marquez
“Sa-ţi spun ce este dragostea adevarata. E credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, încredere şi daruire impotriva ta însuti, impotriva lumii întregi. Dragostea inseamnă sa iti dai inima si sufletul întreg celui care ti le va zdrobi. ” – Charles Dickens
“Alegem pe cei pe care ii placem. In ce priveste cei pe care ii iubim, nu avem niciun cuvant de spus.” - Mignon McLaughlin, The Neurotic’s Notebook
“Dragostea este poezia tuturor simturilor.” – Honore de Balzac
Dupa cum religiile ne-au invatat, dragostea este Creatorul. Creatorul este in orice, in noi. Noi avem dragostea in noi… Nu ar trebui s-o cautam inafara noastra. Si totusi, de ce o facem? De ce persoana noastra nu ne este indeajuns? La ce bun un suflet-pereche daca se presupune oricum ca dragostea in forma ei cea mai pura nu depinde de nimic si nimeni altcineva? Putem fi fericiti fara dragoste? Asta cu certitudine nu, deoarece sunt unul si acelasi lucru. Nu poti fi fericit dupa ce ai facut un om sa sufere din razbunare. Sentimentul respectiv este o bucurie temporara in compozitia caruia nu are ce cauta armonia, placerea de a face rau. Negativismul este partea aceea din oameni care diminueaza dragostea cu care ne nastem in nestiinta umana.
…cum e dragostea, acum cand pui in acelasi context proportionalitatea informatiilor dinafara cu cele din sinea ta?
