(-> muzica de fundal )
Aș vrea să mă fac invizibilă și să te țin în brațe când dormi. Să-mi gudur nasul în perișorul tău și să-ți mângâi brațele. Să te privesc cum respiri si… să nu spui nimic.
Să nu gândești nimic. Să nu intenționezi nimic. Să nu știi că sunt acolo și că te iubesc în momentul acela cum tu nu poți simți prin mine. Să-ți pun mâna pe piept dacă visezi urât și să râd de chipul tău atât de infantil din unele ipostaze. Când te trezești brusc, să fiu exact în fața ta, privindu-te în ochii rătăciți și să-ți văd emoțiile.
Să privesc latura ta cea mai pură, cea mai frumoasă și încântătoare, și să mă bucur de iluzia omului lângă care am vrut să trăiesc. Iluzia… Ce amăgire acum conștientă, pe care am renunțat să încerc a o smulge din gânduri!
O să treacă. Toate trec. Rețeta e conștientizare, acceptare și răbdare. În timp ce primele două etape le-am depășit, ultimul stagiu se dovedește a fi cu adevărat o luptă cu egoul meu ce mă ancorează în iluzii.
Nu mai încape acum îndoială că fiecare a fost doar o lecție în viața celuilalt și că trebuie să mergem separat mai departe. Dar tot te-aș ține noaptea-n brațe fără să stii…
Țărm al Nicăieri 