Tratament 26 iunie 2014

(-> muzica de fundal )

Aș vrea să mă fac invizibilă și să te țin în brațe când dormi. Să-mi gudur nasul în perișorul tău și să-ți mângâi brațele. Să te privesc cum respiri si… să nu spui nimic.

Să nu gândești nimic. Să nu intenționezi nimic. Să nu știi că sunt acolo și că te iubesc în momentul acela cum tu nu poți simți prin mine. Să-ți pun mâna pe piept dacă visezi urât și să râd de chipul tău atât de infantil din unele ipostaze. Când te trezești brusc, să fiu exact în fața ta, privindu-te în ochii rătăciți și să-ți văd emoțiile.
Să privesc latura ta cea mai pură, cea mai frumoasă și încântătoare, și să mă bucur de iluzia omului lângă care am vrut să trăiesc. Iluzia… Ce amăgire acum conștientă, pe care am renunțat să încerc a o smulge din gânduri!
O să treacă. Toate trec. Rețeta e conștientizare, acceptare și răbdare. În timp ce primele două etape le-am depășit, ultimul stagiu se dovedește a fi cu adevărat o luptă cu egoul meu ce mă ancorează în iluzii.
Nu mai încape acum îndoială că fiecare a fost doar o lecție în viața celuilalt și că trebuie să mergem separat mai departe. Dar tot te-aș ține noaptea-n brațe fără să stii…

O zăpada și-o soprană 27 ianuarie 2014

[coloană sonoră – http://www.youtube.com/watch?v=lAfZZyWUFZQ]

Zăpada îmi dă o stare de liniște. Toți și-au dorit să nu mai vină iar după ce au trecut aproape 2 luni de iarnă au realizat că defapt își doresc să se întoarcă. Venirea zăpezii a fost acum la fel de îmbucurătoare cum sunt florile de primăvară.

 

Nu mai e totul atât de sumbru să fiu singură. Un playlist de cântece lente și străpungătoare și privirea mi-o pierd spre geamurile mari, mai mult decât până acum. Mi-e așa frig în inimă… Bate vântul tristeții peste rana ce-a rămas în urma smulgerii tale din ea. Nici acasă nu mai e „acasă”… 

 

Cum să mă dezvăț de mirosul pielii tale și de mâinile care mi-au ținut cald sufletul? Timpul știe. Eu, nu. Știu doar că așa e mai bine, că amândurora ne trebuie altceva. Sper doar să am ce pune în locul tuturor lucrurilor care acum îmi lipsesc și fac să doară atât de tare...

 

…atât de tare… Atât de tare încât o patre din mine strigă pe dinăuntru ca un copil părăsit. Atât de tare încât ar trebui să zâmbesc și să adopt ziua ca pe un nou început dar mintea îmi stă numai la tine, la cum te-am lăsat și la cât de proastă am fost că am oferit o șansă discuției. Nu am făcut decât să întorc cuțitul într-o rană care oricum urma să vină… Cu sau fără lacrimile și disperarea dinainte de a mă urca în taxi, tot acolo ajungeam, deci pentru ce…? Pentru a fi și mai dureros decât urma să fie oricum?

 

 Ți-am lăsat sub pernă o parte din mine. Cu bine, dragule.

În ceață 11 iulie 2013

Astăzi nu am vrut în viața mea

Să se răsfrângă

Precum un trandafir ce

Nu e-n stare să își strângă

Singur petalele ce-i cad.

L-am expulzat nelimitat,

i-am spus că ce simte e vad

nu destinația finală.

Privesc cu mintea,

Văd ce-mi dă calmul temporar,

Dar ochii inimii-s în ceață,

Nu e cert că văd prea clar.

„€œTu, dulce tentație a simțurilor rele,

Nu mai veni în gândurile mele,

Pierde-te în nimicurile dintre care vii

Pentru că nici tu nu știi

Cum eu – noi vom sfârși. ”

Așa i-am spus, doar înțelegere-a pierdut-o.

Se uita la mine, așteptând-o…

Zâmbind, în liniște. 31 mai 2013

“Cea mai înaltă chemare a unei femei este să îl conducă pe bărbat la sufletul său, pentru a-l uni cu sursa; cea mai josnică chemare a ei este să seducă, separându-l pe bărbat de sufletul său și lăsându-l să rătăcească fără un țel. Cea mai înaltă chemare a unui bărbat este să protejeze femeia, astfel încât să fie liberă să pășească nestingherită pe acest pământ. Cea mai josnică chemarea a lui este să o ambuscheze și să își forțeze calea în viața unei femei.” proverb Cherokee

Uneori – doar uneori… – te privesc drăgălaș ca pe un copil. E amuzant cum un om, ce inspiră siguranță de sine și emană vapori de aroganță, estompează un suflet atât de simpatic. Când suntem împreună, când ești doar cu mine și nu îți rămâne decât să mă privești în ochi, atunci te privesc și eu în suflet. Îmi place să te văd privindu-mă. Îmi place să urmăresc reacțiile necontrolate, cât mai involuntare, ale umanității cele mai sincere cu putință. Atunci se întâmplă să îți întâlnesc zâmbetul bucuros că trăiești în acel moment, bucuria aceea de a putea împărtăși clipele cu cineva drag.

 Când te apropii devii mai perceptibil olfactiv și hormonii dansează într-un parfum ce îmi îmbată simțurile creându-mi senzații primare de siguranță, de familiaritate. Mirosul acela care îmi rămâne pe haine când plec de la tine este doar un alai al pielii tale.  Aș vrea să ți-l pot prezerva într-o sticluță, într-o  esență, să poți simți și tu ce mă face să zâmbesc cu ochii închiși.  Doar taci. Dacă îmi mângâi gâtul cu buzele, vorbele nu ar face decât să îmi strice încântarea. Nu că două-trei cuvinte de alint n-ar aduce în genere un plus de miere în cafea (mmm!…), dar în astfel de circumstanțe, prefer să te percep prin celelalte simțuri.

După ce te percep tactil cu ochii închiși într-o abordare ludică, te invit în fața mea. Ești doar un suflet. Asta suntem toți, niște suflete. Ne dezbrăcăm de trup abia când ne simțim în siguranță, în comfort emoțional. Acum că ești gol, lipsit de orice încărcătură, vreau să îți țin capul în palme și să îți sărut obrajii cuminți și ochii să îi lipsesc de oboseală. Suflarea ta e un descânt al auzului meu, mă gândesc că îți ascult inocența… Copil al naturii ești. Ai uitat asta și, deși ți-am amintit, pierzi din vedere frecvent. Te păcălește lumea asta și te face să te confunzi iarăși.
Pentru asta sunt aici, să-ți aduc aminte de iubirea pe care o percep ieșind prin pori când chipurile noastre se unesc gentil.

In zile lucratoare 24 ianuarie 2013

Diminetile spre munca, slalom printre demoni muti,

Urla-n mine cu putere “Uita-te cat sunt de rupti!”

Mintea parca-mi joaca feste, vreau sa ma intorc in munti

Si la limita rabdarii,  vreau sa-I vad pe toti batuti.

Sunetele se repeta, ziua nu mai e-ndeajuns

Campurile  ce se cearta si zoresc cu pasi marunti

Nu fac pace, nu-ntorc capul la cei slabi sau cei carunti.

Un sarman c-o poza-n poale canta la metrou din nai,

O batrana incretita trage amar din rest de pai,

Un copil de clas-a treia, il aud eu prin vagon,

Se plange ca n-are parte de-un rasfat de telefon.

Cu cearcane curgand pe chipuri si tigari ca mic dejun

Cu aceeasi staruinta de-a se-mpinge la refuz,

Cu speranta ca aceasta ar largi un autobuz,

Oile pasesc spre fermele cu obiectiv obtuz.

Soarele incearca si-astazi s-ajunga la pamant prin fum.

Privesc spre geam in gol si ma-ntreb daca sa spun

Despre toate ce-mi intriga mintea, unor oameni care

Se plang de durere, insa nu-i doare de ce doare.

Legaturile se rup 26 iulie 2012

afara e infern,
in suflete, furtuna,
iar un minut inseamna acum o luna.
statutul efemer
de negura si bruma
e pus in decor de-o canicula nebuna.

de ce e neplacut
de cald in al meu suflet
cand totul vine doar in urma unui zambet?
cum ar putea sa vada
si cei ce stau sa cada
ca trebuie sa ignore orice este scâncet?

[…]

Haina 22 mai 2012

Sunt vanturile-aride si verile toride care-ncep

S-acapareze sufletele toate adunate-n cerc,

Ca de-un taifun ce isi augmenteaza aria

Exponential, prin mintile care cultiva malaria.

Privesc prin gaura cheii la al lor releveu

Dar simt cum se lasa ceata domol pe ochiul meu.

Mai dorm din cand in cand sa-mi odihnesc privitul

Si-atunci privez de mine, temporar, infinitul.

Mi-e clar ca pot sa trag, pot sa rastalmacesc sa fac

Sa dispar pentru moment, apoi sa le vin de hac.

 

Dar nu imi e indeajuns si, oricat as vrea

Si-mi doresc sa-mi smulg si ignor radacina,

Cand n-am motiv, determinare, acel ceva ce-mi da puterea

De-a zambi cand ma ridic, pentru ca orice am gasit

E din start mult prea mic comparativ cu haina grea

A omenirii, ce-o constientizez pe umeri

Solida, murdara, ravasita si intretinuta de temeri.

Celor sortiti sa piara 19 aprilie 2012

Ma vad trecand prin valea celor inrobiti,

privind cum sclavii tac si fac, incet si obositi.

imi simt o piatra-n piept cum se-asterne domol

si gandurile-mi curg apoi incetisor.

Le strig, ma duc aproape, incerc sa le vorbesc,

insa din toata gloata, oricat e de grotesc,

ridica privirea numai patru-cinci,

iar din ei doar trei isi arunca din seringi,

se uita-n spate apoi privesc si ei in jur,

ofteaz-adanc, mai fac un ultim tur,

se hotarasc sa mearga de-acum cu capul sus

si lupta sa-si salveze sufletul supus…

E noapte… 12 aprilie 2012

Mi-as fi dorit s-o fi atins cu o pana. Sunt curioasa ce reactie ar mai fi putut avea pielea-i.

O durea suflul, caci trupesc domina amorteala. Avea un suflu atat de greu incat ii tremurau mainile la boarea lui. Vedeam cum nori negri i se adunau in minte si incepea furtuna. Dumnezeu striga ingerii la adapost… Tunete de intrebari se loveau de peretii craniului si un singur om statea in mijloc neatins care striga la fel de tare „Vreau inapoi!”

Daca uitase sa simta, cum putea sa isi aminteasca sa stea in defensiva? Cum sa fii orb ani la rand si apoi sa faci fata luminii deodata, fara sa te doara?

Las-o sa iasa, las-o sa strige, las-o sa zbiere pana ramane fara corzi, poate asa isi va lua gandul de la fluturii care zboara prea departe.

Ai uitat-o acolo…primitiv pagan.

Un cer in culori 19 martie 2012

Este gresit sa crezi ca fiecare are inauntrul sau o scanteie. Extrem de gresit. E vorba de un intreg arsenal de artificii! Toata treaba este ca multora le e teama de aprinderea artificiilor. Le surade ideea, le-ar placea sa se priveasca stralucind, insa nu au virtutile definite in viata lor. Avem nevoie de incredere, de sinceritate si perseverenta pentru a ne organiza intai intreg arsenalul astfel incat sa se aprinda toate artificiile si sa vedem ce splendoare se ascundea inauntrul nostru!

Unii reusesc mai devreme, altii mult mai tarziu, iar restul nu termina in viata asta. Prin eliminarea prejudecatilor, imi pastrez mintea deschisa si astept o surprindere placuta. Va veni.

Daca ma iei in brate, fa-o doar daca simti ca vrei. Fa-o din toata inima. Pot sa traiesc si fara politeturi inutile. Da-mi o sansa, nu ma judeca din auzite, din povesti despre care crezi ca sunt verosimile. Asculta-ma daca ai pus o intrebare, ai rabdare sa iti explic ce gandesc ca sa nu te grabesti cu concluziile. Ascult si eu la randul meu si vreau sa aud ceea ce gandesti. Daca spui un lucru, as prefera sa il respecti, pentru ca imi oferi mie promisiunea respectiva si, daca n-o respecti, nu ma respecti nici pe mine. Ofera-mi ce vrei sa iti fie oferit, dar fara sa astepti de la mine ceva. Lasa-te surprins placut, decat sa ai pretentii dinainte ca apoi sa poti fi dezamagit.

Lumea e o mare de surprize, dar lucrurile bune vin daca le astepti cuminte.

Recomandare – Pay It Forward [trailer]