Cutia cu amintiri 7 februarie 2015

Uitandu-ma in arhiva acestui blog al meu, am redescoperit de cat timp e deschis… In 2009, nu l-am pornit si nici continuat in ideea de a face ceva prea complex din el, doar am pastrat in forma scrisa manifestari ale momentelor.

Ca atunci cand te uiti printre fotografii vechi si retraiesti partial fragmente din trecutul tau, m-a cuprins un sentiment gingas si dragastos. Am observat ca au fost cateva dati in care am avut tentativa de a schimba cursul blogului, dar cand lucrurile capata un sens propriu devine nenatural sa incerci sa il schimbi.

Asadar, pentru ca de-asta sunt prietenii – sa iti mai deschida ochii din cand in cand -, am mutat activitatea pe

Taramul Nimanui . Nu e o schimbare drastica, dar acolo imi mut catrafusele lasandu-l pe acesta in plata Domnului sa fie ceea ce mi-a servit atata timp: o cutie de amintiri.

Voi mai scrie pe aici versuri si alte bucatele literare, iar asta in special pentru ca am patit-o o data cu hardul (de am pierdut o groaza de scrieri si fotografii din perioada mea de simpatizare acerba a acestei arte) si mi-a fost tare drag sa regasesc pe blog macar scrierile.

Multumeeesc! :) Pentru tot. Sa va fie ziua dulce!

Esti om? Fii atent aici… 6 februarie 2015

Trebuie să conștientizam odată și odată că nici o organizație statală nu lucrează pentru noi, dacă nu le sunt servite interesele proprii.

Internetul este cea mai comodă și abundentă sursă de informare, cu condiția bineînțeles să nu uităm că uscăturile unei păduri sunt cu atât mai multe cu cât pădurea e mai mare. Iar internetul e o junglă stufoasă, înfloritoare dar și cu o puzderie de uscături. Puneți mână și informați-vă despre substanțele folosite în alimentație și citiți lista de ingrediente de pe produsele ce le cumpărați! Doar pentru că sunt aprobate să se afle în comerț NU ÎNSEAMNĂ CĂ SUNT SĂNĂTOASE sau măcar neutre. Noi înșine suntem singurii în care trebuie să ne încredem în ce privește siguranța noastră. E o realitate, banul guvernează!

De-a lungul timpului pe tot globul ne-a fost arătat că cei cărora le plac banii și puterea sunt în stare de orice pentru a le păstra. Corporațiile sunt niște mastodonți economici ce influențează viața politică pe de-o parte, iar pe de alta pe cea a consumatorului de fiecare zi. Pe termen lung deci, și pe termen scurt. Cu cât suntem mai fraieri, mai necunoscători, mai ignoranți, cu atât suntem mai ușor de exploatat.   Rețineți, cei ce dețin controlul nu pot fi niște proști, așadar textele și prezentările vor avea întotdeauna un ambalaj puternic înșelător.

Așa cum americanii au fost manipulați să creadă că Statele Unite sunt definite de „oamenilor liberi”, pe când ei sunt defapt cei mai verificați, controlați și   PROST HRĂNITI , așa se încearcă inclusiv în România! Guvernele aprobă, primesc de-o ciungă și consumatorii se îmbolnăvesc încet și sigur. De ce este cancerul boala numărul 1 în lume? Este adevărat că nu ducem o viață prea activă, nu respirăm aer de munte și nu gândim prea pozitiv. Astea sunt alte cauze, dar faptul că ne hrănim în fiecare zi și NU ȘTIM CU CE, dând importanță doar  gustului și la a ne „ține de foame, ceva, acolo”,  este probabil cea mai greșită și frecventă alegere pe care o facem ca deținători de trupuri.

Alegeți ingrediente cât mai naturale, INFORMAȚI-VĂ, citiți prospectele și lăsați ignoranța la o parte. Salvați-vă singuri pentru că altcuiva nu îi pasă.  Știu, e multă informație și ce se mai discută despre o fufă sau alta la T.V. e mult mai relaxant. Pentru că sunteți stresați de la serviciu și aveți nevoie de deconectare. E fix gândirea care vă determină să donați banii voștri către cei care vă îmbolnăvesc.

Și dacă ar fi vorba doar de voi, ar fi o treabă, dar suntem o societate de turmă și ne „molipsim” unii pe ceilalți. Avem familii, avem prieteni, iar în marketing în caz că nu știați RECOMANDAREA este cea mai bună metodă ce promovare și fidelizare.
În loc să vă simțiți rebeli și destresați dacă ieșiți cu grupul la un KFC, mai bine ați da iama într-o piață să faceți cumpărături „de la țărani” pentru o tartă. Ar fi ceva mult mai personal și mai SĂNĂTOS.

.

.

.

.

Spor !

câteva articole recomandate, legate de subiect :

Despre indulcitorul numit Aspartam  sau Aspartam E 951

Nutritia salvatoare

Pentru cumparaturi online

O curiozitate despre legatura corp-pamant

Ingeri. Dilema. 5 februarie 2015

Acum o viață povesteam prima oară  despre ingeri.

Ieri am avut o dimineață din cele un pic mai dificile. Știi zilele alea în care te trezești cu toate grijile în minte și, oricât de relaxat și detașat ai fi în general, în zilele alea pui țara la cale încercând să vezi care e cea mai bună strategie pentru a ieși din situațiile neplăcute.

… bineînțeles, împinsul ,,ovinesc” caracteristic drumului spre serviciu a ajutat cu succes la adoptarea unei atitudini negative, exclusiviste. Ajunsă în autobuz, îmi plimb capul îngreunat și conectat la muzică spre fereastră. Și se întâmplă. Întâlnesc privirea caldă și pătrunzătoare a unui tip care stătea în stație. Nu era o privire de flirt, ci una plină de compasiune care m-a făcut să simt cum emoțiile mele negative erau atât de infantile în lumina energiei aceleia pozitive. Am conștientizat astfel că eu defapt stăteam încruntată și am zâmbit instictiv înapoi, recunoscătoare.
Spre deosebire de povestirea întâi, asta validează existența unor îngeri cazuali din rândul oamenilor în toată firea.  Încrederea în umanitate, redată încă o dată.

Dilema este alta. Azi de dimineață, în același autobuz, rolurile cumva s-au schimbat. O domniță, pe scaunul din fata mea, încerca fără succes să își oprească lacrimile ce-i curgeau de zor pe obraji. Era atât de tristă sărmana iar eu îmi doream atât de tare să îi ofer o îmbrățișare… și tot drumul până am coborât m-a frământat. Oare cum ar fi reacționat dacă făceam asta? S-ar fi simțit alinată măcar parțial sau s-ar fi panicat? Un prieten a făcut mișto de mine și de căciula mea  (poză) că aș aduce cu un om al străzii. Mi-aș fi dat-o jos, să-mi simtă și mirosul de păr proaspăt spălat, să primească olfactiv asigurarea că nu vreau să îi fur ceva ci să-i ofer binețe. Amuzant ca naiba, dar eu chiar gândeam intens cum aș fi putut-o influența pozitiv pe domniță.

Tot acum o viață am vizualizat pentru prima oară  videoclipul cu imbratisarile gratuite.  Pe tot internetul se pot găsi articole în diverse limbi și limbaje care vorbesc despre beneficiile îmbrățișării.

Data viitoare de se mai întâmplă o să mă duc încet și sigur și o să îmbrățișez. Sau nu… că în momente chiar așa deprimante pe care până și eu le-am manifestat la un moment dat în spațiul public nu îmi doream decât să nu se uite nimeni la mine și să mă lase în pace. Dar voi zâmbi și mai des, asta da!

Molipsi-te-ai de zâmbet îngeresc ! <3

Cand stai la pat 25 ianuarie 2015

In liceu am patit-o prima oara. Cand imi faceam teme sau invatam, imi asezam toate caietele si cartile necesare pe birou si , pe masura ce terminam, le tranteam pe jos langa mine. Tin minte cum ma certa tata ( nu le mai lasa pe jooos, rasuna in capul meu), iar eu nicidecum nu gaseam un motiv plauzibil pentru care sa nu mai fac acest gest de comoditate in timpul studiului. In camera mea.

Intr-o buna zi – nu mai stiu cat de buna, sa zic doar „obisnuita” – de primavara – sau toamna, dar nu mai conteaza atata vreme cat era insorita -,  stateam eu cuminte la birou cu un chef deosebit de slab pentru invatat.

Si suna fixul. Tzzr. Ca niciodata, se trezeste interesul pentru a raspunde la fix. Ma ridic de zor de pe scaun intr-o pirueta. Pe caiete. De pirueta s-a bucurat foarte tare glezna mea, am cazut pe covor si nu m-am miscat 2 minute.

Acum am iar piciorul in ghips… si mi-am adus aminte de cum e sa folosesti doar un picior din doua. Incepi sa te gandesti la strategii, la insemnatatea vietii, la motive psihologice uzuale si manifestarea lor in diverse circumstante… Te invaluie intr-o introspectie amuzanta.

La inceput a fost panica imediat urmata de optimism, „lasa, ma, ca va fi bine…”. Dupa perioada de introspectii, loveste din plin deprimarea „Doamneee, cat de greu trec zilele de stat degeaba”, lucru pe care nu te gandesti sa il spui prea des.

Au trecut 4 nopti, mai sunt 5. Sunt in ochiul furtunii, miezul problemei, mai e putin.

„Omu` bun si pomu` copt […] astia n-or avut noroc” … mai Dorule.

Necazul si hazul 12 ianuarie 2015

Acum câteva zile mă credeam șmecheră, dădeam sfaturi  cum să calmezi nervii isterici. Ar trebui să existe o aplicație pe telefon care să îmi dea și mie notificări în funcție de puls „Chill, bagă maneaua asta!”. Glumesc, din fericire chiar m-am obișnuit să mă calmez relativ repede… problema este însă intensitatea furiei la care se ajunge.

Să zicem că această zi de luni m-a luat ușor. În primul rând mi-a început drumul cu un prezervativ folosit, legat de mânerul din lift. O splendoare. Aproape că am pus mâna pe el. M-am simțit parțial norocoasă pentru acel aproape. Gândesc cu dezgust ce hal de oameni tre` să fie ăia care fac glume idioate pe unde trec inclusiv copii și bătrâni… Dar ce să-i faci? Ar fi tare dacă ar lua pseudopoliția ADN-ul să-i aresteze pentru exhibiționism, vandalism și să-i facă de râs în fața părinților că se masturbează în locuri publice. (mwhaha!)

Senzațiile tari se intensifică pe măsură ce realizez că încălțările mă bat și că punga ce-o car începe încet și tandru să cedeze. Lunea e ziua de cărat chestii la muncă. Tot ce îmi doream era să mi se reverse toate în mocirlă… Îmi iau astfel punga în brațe ținând-o grijuliu ca pe un bebeluș și merg înainte prin Mordor.

„Gândesc pozitiv” îmi spun în minte, așa că reușesc să trec și de încercarea  puhoiului uman de la metrou. Mulțumită că azi nu întârzii la muncă și că pantalonii mei bej noi au scăpat de stropii mocirlelor trecute, aștept cuminte la semafor să ajung la ultima parte a excusiei matinale (adică autobuzul). Și se întâmplă. Toți pionii grupulețului de la trecere, printre care și eu, suntem loviți cu energie de o armată de stropi mizerabili împinși de la sol de către un BMW Xceva negru care o tulea către Dorobanți. Reactiv, în creierul meu au loc explozii nervoase generatoare verbal de cuvinte frumoase ( Arghezi a susținut că toate cuvintele sunt potrivite!) . Pantalonii mei aveau picățele căcănii. Uraa!

Eu niciodată nu am urât o zi a săptămânii, nu lunea, nu duminica. Eu urăsc doar oamenii (unii și rareori), dar nu prea țin la supărare pentru că îmi respect sănătatea. Din fericire, până am ajuns la muncă pantaloni mi s-au uscat, conținutul pungii nu a întâlnit asfaltul și un plasture de la un om bun mi-a salvat ziua de durere.

Dracul nu e așa de negru. Un început de săptămână zâmbareț să avem!

Uite 10, și îți trece 10 ianuarie 2015

Avem momente când suntem down. Zile în care ne simțim căzuți într-o prăpastie a singurătății, sau într-o altă dimensiune decât toți ce ne înconjoară. Sunt zile.

Nu trebuie să ne adâncim în ele, ci să acceptăm starea și să încercăm să facem lucruri plăcute. Sau nimic, doar să ascultăm muzica potrivită până când ne-om reveni. Deși cea mai sigură prevenire este meditația, cel mai bun medicament este o vibrație drăguță. Voi lista aici câteva piese care mie îmi dau o stare interioară de bine, oriunde m-aș afla, în orice clipă și orice… înțelegi tu.

Amintește-ți, în timp ce asculți vreuna dintre ele , că nu ești singur și nu ești degeaba. Piesele astea sunt ca niște prieteni de suflet, doar că te îmbată cu sunet. 10 ritmuri diferite pentru stări alternative + un mic clip  pe care trebuie să îl (re)vezi :

AUDIȚIE PLĂCUTĂ, sper să îți încânte inima când ea îți cere un cânt .
1. Tina Turner  și  corul de copii

2.   Depeche Mode alături de fanii lor 

3.  Ceva elegant

4. Energie

5.  Ca de la român la român 

6. „There’s a light out in the dark… just take my hand!”

7.  ’90

8. Contemplație și  dans

9.  Pentru următoarele două îți trebuie bas 

10. Voce reggae

BONUS, ăstuia e musai să îi dai atenție și chiar să-l mai vizionezi din când în când :

Vocea Studentului 8 ianuarie 2015

Timpul nu începe și nu se sfârșește. Nu s-a încheiat nimic, nu s-a schimbat nimic mai mult decât se schimbă oricum în mod normal. Nimic nu se face bătând din palme; decât intrând în comă alcoolică de exemplu, dar evident că nu va fi o schimbare în bine.

Mă tot gândesc mereu ce-i mai bine de ales, de făcut pentru a-mi atinge scopurile și timpul nu încetează din a se contracta. E un perpetuum mobile care însă progresează în viteză și mă face să fug. E stupid, da, având în vedere că nici un maratonist nu câștigă cursa ocupându-și mintea cu o puzderie de gânduri, „dar oare dau tot ce pot? să mă uit în altă direcție, m-ar ajuta să ajung mai repede?”. Astea sunt clar semne de începător.

Găsisem un articol dragut  acum un an pe care l-am luat în serios. Încă nu mi-am deschis borcănașul personal, dar o voi face curând. La urmă urmei înaintea sesiunii au loc cele mai multe aduceri aminte, curățiri prin casă și alte evenimente pe care în restul timpului nu găsești vreme să le faci…

…cum ar mai fi revenirea mea pe blog, după o lungă… dar foarte lungă perioadă. Stau la birou și mă gândesc cu stupoare că vin examenele peste mine și eu trebuie să trimit de urgență niște proiecte/teme înainte, pe care însă n-am idee cum să le încep. Sunt în ultimul an și mintea îmi stă la cu totul alte lucruri pe care vreau cu ardoare să le întreprind în această perioadă (nu, acum serios) deși, în același timp, mi-am propus să nu mai fac nici o restanță și să termin armonios studiile. Da, știu, eu și restul poporului studențesc.

Azi încep! Mă duc acasă, deschid laptopul și mă voi concentra intens pe temele alea nenorocite. Am să termin o treime, mâine o treime și poimâine voi zâmbi într-un sfârșit cu lucrările finalizate. Apoi… mă apuc de învățat pentru examene. Uau.

Hai s-avem un an bun! Piesa momentului, fără îndoială:  Voltaj – Jur

Tratament 26 iunie 2014

(-> muzica de fundal )

Aș vrea să mă fac invizibilă și să te țin în brațe când dormi. Să-mi gudur nasul în perișorul tău și să-ți mângâi brațele. Să te privesc cum respiri si… să nu spui nimic.

Să nu gândești nimic. Să nu intenționezi nimic. Să nu știi că sunt acolo și că te iubesc în momentul acela cum tu nu poți simți prin mine. Să-ți pun mâna pe piept dacă visezi urât și să râd de chipul tău atât de infantil din unele ipostaze. Când te trezești brusc, să fiu exact în fața ta, privindu-te în ochii rătăciți și să-ți văd emoțiile.
Să privesc latura ta cea mai pură, cea mai frumoasă și încântătoare, și să mă bucur de iluzia omului lângă care am vrut să trăiesc. Iluzia… Ce amăgire acum conștientă, pe care am renunțat să încerc a o smulge din gânduri!
O să treacă. Toate trec. Rețeta e conștientizare, acceptare și răbdare. În timp ce primele două etape le-am depășit, ultimul stagiu se dovedește a fi cu adevărat o luptă cu egoul meu ce mă ancorează în iluzii.
Nu mai încape acum îndoială că fiecare a fost doar o lecție în viața celuilalt și că trebuie să mergem separat mai departe. Dar tot te-aș ține noaptea-n brațe fără să stii…

Fericire in sinapse 20 mai 2014

Fericirea e o întâmplare. E un moment în care nimic nu te deranjează direct și lași grijile departe de gândurile proprii. Sau unul în care circumstanțele sunt potrivite pentru  a nu-ți incomoda contemplarea .

Fericirea e o surpriză. Este depășirea așteptărilor noastre în moduri diverse, dar plăcute. O floare ce așteaptă cuminte pe birou sau un om drag ce te așteaptă afară cu zambetu-i larg.

Fericirea e o mângâiere. Îmbrățișarea caldă a cuiva plin și dăruitor de iubire, atingerea unei păsări în zbor, privirea câinelui care se bucură de prezența ta.

Fericirea e o minciună. E o clipă de beție emoțională când alegi să crezi că totul va fi bine chiar dacă deocamdată nu vezi nici o soluție.

Fericirea e o iluzie, deci nimic… Și dacă nimicul este peste tot, de ce nu suntem fericiți?

O zăpada și-o soprană 27 ianuarie 2014

[coloană sonoră – http://www.youtube.com/watch?v=lAfZZyWUFZQ]

Zăpada îmi dă o stare de liniște. Toți și-au dorit să nu mai vină iar după ce au trecut aproape 2 luni de iarnă au realizat că defapt își doresc să se întoarcă. Venirea zăpezii a fost acum la fel de îmbucurătoare cum sunt florile de primăvară.

 

Nu mai e totul atât de sumbru să fiu singură. Un playlist de cântece lente și străpungătoare și privirea mi-o pierd spre geamurile mari, mai mult decât până acum. Mi-e așa frig în inimă… Bate vântul tristeții peste rana ce-a rămas în urma smulgerii tale din ea. Nici acasă nu mai e „acasă”… 

 

Cum să mă dezvăț de mirosul pielii tale și de mâinile care mi-au ținut cald sufletul? Timpul știe. Eu, nu. Știu doar că așa e mai bine, că amândurora ne trebuie altceva. Sper doar să am ce pune în locul tuturor lucrurilor care acum îmi lipsesc și fac să doară atât de tare...

 

…atât de tare… Atât de tare încât o patre din mine strigă pe dinăuntru ca un copil părăsit. Atât de tare încât ar trebui să zâmbesc și să adopt ziua ca pe un nou început dar mintea îmi stă numai la tine, la cum te-am lăsat și la cât de proastă am fost că am oferit o șansă discuției. Nu am făcut decât să întorc cuțitul într-o rană care oricum urma să vină… Cu sau fără lacrimile și disperarea dinainte de a mă urca în taxi, tot acolo ajungeam, deci pentru ce…? Pentru a fi și mai dureros decât urma să fie oricum?

 

 Ți-am lăsat sub pernă o parte din mine. Cu bine, dragule.